Eram pe net. Vorbeam cu un bun prieten de la Cluj care-mi povestea nostalgia ce l-a cuprins de cateva zile cu gandul la ”Olimpiadele Comunicarii”. Ce? Cum? Unde? Si astfel am mai aflat ceva nou. Eu, masterand in urbanism, am cochetat acum vreo 2 ani cu PR-ul la indemnarea fratelui meu, dar atunci nu am reusit decat sa-mi insusesc cunostintele de baza in domeniu. Mi-a placut ce mi-au auzit urechile, iar o noapte intreaga m-am framantat cu gandul la olimpiade. Sa particip, sa nu particip... greu de luat o decizie in sensul asta, in ciuda faptului ca eu sunt ferma si sigura in situatiile de gen. Si cum noaptea este cel mai bun sfetnic, dis de dimineata aveam raspunsul: trebuie sa incerc si asta. Vorba aceea: incercarea moarte n-are. Si astfel decizia a fost luata. Trupa....o alta problema, dar minora. Primul pe lista a fost Adrian, una din mintile sclipitoare a celei mai bune generatii de peisagisti de pe la noi, iar mai apoi Mihaela, o tulceanca cu viziuni marete si optimism zdravan. Pentru Maria nu a fost greu de luat decizia pentru ca a stabilit regula Adrian, lucru acceptat deoarece ea este persoana ce contrariaza ideile si ne face sa gandim de doua ori inainte de a avea un raspuns final. Marius este cireasa de pe tort. O echipa ce-si doreste rezultate foarte bune are nevoie de el pentru destinderea atmosferei, altfel ar lua foc patru creiere fara sa simta vreun pic mirosul de ars. Este indispensabil.
De vom ajunge printre finalisti vom dovedi ce echipa grozava suntem.
Cu totii ne-am unit sa dovedim ca si cei mici pot fi mari in domenii virgine lor :)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu